Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
CZU 343.13(478)
PROCEDURADE EXAMINAREA CERERILOR DE ACCELERAREA URMĂRIRII penalE ÎN CONFORMITATECU PREVEDE RILE CODULUIDE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA – ANALIZA LEGISLAȚIEI, DOCTRINEI ȘI JURISPRUDENȚEI
Dinu OSTAVCIUC, doctor în drept, conferențiar universitar Tudor OSOIANU, doctor în drept, profesor universitar
Accelerarea urmăririi penale esteun subiect sensibil și este strâns legată de termenul examinării cauzei penale. Nerespectarea termenului rezonabil sau, mai binezis, încălcarea acestui termen afectează dreptul părților la un proces echitabil în virtuteaart. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Accelerarea urmăririi penale esteun remediu pentru părțile în proces care consideră că li s-a încălcat termenul de examinarea cauzei sale. Soluționarea problemei privind încălcarea termenului rezonabil, precum și dispunereaac celerării urmăririi penale ține de competența judecătorului de instrucție. Părțile pot cere accelerarea urmăririi penale și procurului ierarhic superior, care este obligat să intervină în ve derea asigurării drepturilor procesualea participanților la proces. Legislația procesuală penală garantează destulere medii pentru asigurarea termenului rezonabilal urmăririi penale, precum și pârghii destule pentrua asigura dreptul părților la un proces echitabil. În ceeace privește examinarea propriu-zisă a cereriide accelerarea urmăririi penale, precum și conținutul cererii respective, criteriile în baza cărora judecătorul de instrucție adoptă decizia, legislația procesuală penală din Republica Moldovanu reglementează în concret acest fapt. Prin urmare, articolul respectiv vine să aducă concretizări în această privință, concluzii și propuneride rigoare. Cuvinte cheie: termen rezonabil, urmărirea penală, ce rerede accelerare, procuror ierarhic superior, judecător de instrucție, încheiere.
Introducere. Potrivitart. 6 § 1 CEDOOri ce persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabila cauzei sale. Acest drept nu se referă doar la termenul ju decării cauzei. El decurgedin momentul începerii urmăririi penale și, chiar mai mult, din momentul depunerii sesizării organuluide urmărire penală. În conformitatecu prevederileart. 20 alin. (5) CPP, În situația în care, la efectuarea urmăririi penalesaula judecarea unei cauze concrete, există pericolul încălcării termenului rezonabil, partici panții la proces pot adresa judecătorului de instrucție sau, după caz, instanței care judecă în fond cauzao cerere privind accelerarea urmăririi penalesaua proceduriide judecarea cauzei. Din prevederile legale distingem că atunci când o parte în proces consideră că i se încalcă termenul rezonabil la soluționarea efectivă a cauzei sale poate solicita, printr-o cerere, accelerarea urmăririi penale. Ce rerea respectivă se va depune judecătorului de instrucție. În opiniaCC ..., faptul că este suspendată ca uza penală nu poate servi drept temeide respingerea plângerii înaintate în baza articolului 20 din Codul
de procedură penală.1
Prevederilecu privirela examinarea cereriide către judecătorul de instrucție derivă și din prevederileart. 41 pct. 6/1) și art. 300 alin. (3/1) CPP.
Astfel, potrivitart. 41 pct. 61) CPP, Jude
cătorul de instrucție asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin examinarea cererilor privind accelerarea urmăririi penale. Conformart. 300 alin. (3/1) CPP, Judecătorul de instrucție examinează cererile privind accelerarea urmăririi penale. Asupra aspectelor indicate supras-a expus și Curtea Constituțională în Deciziadin 20. 01.
2020.2 Astfel, CC constată că ,„articolul 20 din
Constituție garantează, inter alia, ca urmărirea penală și judecarea cauzei să fie desfășurate într-un termen rezonabil. Principiul termenului rezonabilal procesului penal reprezintă un elemental aplică rii dreptuluilaun proces echitabil. Conform acestui principiu, organelede urmărire penală și instanțele
1 DCC nr. 4 din 20.01.2020 de inadmisibilitatea sesizării nr.
206g/2019 privind excepția de neconstituționalitate a arti colului 282 din Codul de procedură penală (durata maximă de menținere a statutuluide învinuit al persoanei)
2 DCC nr. 4 din 20. 01. 2020 (pct.38).
Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
de judecată au obligația de a asigura soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil (a se vedea
HCC nr. 3 din 23 februarie 2016, § 78).”3
„Curtea Europeană a stabilit că durata rezo nabilă a unei proceduri trebuie apreciată în funcție de circumstanțele cauzei și cu ajutorul următoare lor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentrucel interesat (e.g. a se vedea Nakhmanovich v. Rusia, 2 martie 2006, § 95; Holomiov v. Moldova, 7 noiembrie 2006, § 137; Hajibeyliv. Azerbaidjan, 10 iulie 2008, § 50; Cravcencov. Moldova, 15 ianuarie 2008, § 44; Ma tei și Tutunaruv. Moldova, 27 octombrie 2009, § 55; Panzariv. Moldova, 29 septembrie 2009, § 31;
Chiarellov. Germania, 20 iunie 2019, § 45). ”4
Evaluarea termenului rezonabilal urmăririi penale este reglementată și de legislația procesu ală penală autohtonă. Astfel, potrivitart. 20 alin. (1), (2) și (3) CPP, (1) Urmărirea penală și jude carea cauzelor penalese face în termene rezonabile. (2) Criteriilede aprecierea termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale sînt: 1) complexitatea cazului; 2) comportamentul participanților la pro ces; 3) conduita organuluide urmărire penală și a instanței de judecată; 3/1) importanța procesului pentrucel interesat; 4) vîrsta de pînă la 18 ani a vic timei. (3) Urmărirea penală și judecarea cauzelor penale în care sînt persoane aflate în arest, precum și minori, se fac de urgență și în mod preferențial. Legislația procesuală penală indică în mod concret că la fiecare fază sau etapă a procesului penal există subiecți diferiți cu privirela respec tarea termenului rezonabil. Astfel, potrivitart. 52 alin. (1) pct. 7) CPP, În cadrul urmăririi penale, procurorul, în limita competenței sale materiale și te ritoriale asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală. Prin urmare, la faza urmăririi penale respectarea termenului rezonabil este asigurată de procuror, ultimul având și împuterniciri în temeiulart. 259 CPP de a stabili și prelungi termenul urmăririi penale. Metode și materiale aplicate. La elaborarea acestei publicații a fost folosit materialul teoretic, normativ și empiric. De asemenea, cercetarea
3 DCC nr. 4 din 20.01.2020,(pct. 30) 4 DCC nr. 4 din 20.01.2020 (pct. 32)
respectivului subiecta fost posibilă prin aplicareamai multor metodede investigare științifică spe cifice teoriei și doctrinei procesual-penale: metoda logică, metoda analizei comparative, analiza sistemică etc. Scopul cercetării. Cercetarea și analiza cadrului normativ intern, a doctrinei precum și a jurisprudenței privind modul de examinarea ce rerii privind accelerarea urmăririi penale și reme diile garantate în vederea respectării dreptuluilaun proces echitabil, prin respectarea termenului rezonabil. Rezultate obținute și discuții. La fazaur măririi penale, în cazul în care părțile consideră că este încălcat termenul de examinarea cauzei sale depuno cerere în acest sens instanței de judecată. Judecătorul de instrucție dispunede competența de a verifica respectarea termenului rezonabil în conformitatecu prevederileart. 41 pct. 6/1) și art. 300 alin. (3/1) CPP. „Curtea Europeană a reținut că aflareaper soanei într-o starede incertitudinecu privirelavi itorul său pentruo perioadă îndelungată de timp, ținând cont de faptul că riscao condamnare pena lă, este contrară articolului 6 din Convenție. Cur tea Europeană a subliniat că acuzatulare dreptul la examinarea cazului său cu o diligență specială și că, în materie penală, articolul 6 din Convenție este conceput pentru evitarea incertitudinii în carese află o persoană acuzată (Kalpachkav. Bulgaria, 2 noiembrie 2006, § 65; Borzhonov v. Rusia, 22 ia nuarie 2009, § 39; Grigoryan v. Armenia, 10 iulie 2012, § 129; Borobar și alții v. România, 29 ianua
rie 2013, § 80). ”5
Potrivit CC, „În cazul în care există pericolul încălcării termenului rezonabil, persoana, inclusiv învinuitul, dispunede remedii procesuale pentru apărarea dreptuluila judecarea cauzei într-un ter men rezonabil. ...Astfel, dacă o persoana consideră că este menținută în calitatede învinuit o perioadă îndelungată de timp, atunci aceastaar putea solicita accelerarea urmăririi penale conform articolului 20 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală [desfășurarea procesului penal în termen rezonabil]. Prin urmare, învinuitul dispunedeun instru
5 DCC nr. 4 din 20.01.2020 (pct. 37) .
Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
ment procesual de apărare a dreptuluila respectarea celerității procesului prin utilizarea recursului
acceleratoriu.”6
Remedii procesuale în vederea apărării dreptuluilaun proces echitabil, prin prismater menului rezonabilo are nu doar persoana care
riscă o condamnare penală.7
Soluții de ordin procesual pentrua revin deca respectarea termenului rezonabil le au și ce lelalte părți ale procesului penal. Acest drept este înserat în art. 20 alin. (5) CPP. Potrivit normeire spective, În situația în care, la efectuarea urmăririi penalesaula judecarea unei cauze concrete, există pericolul încălcării termenului rezonabil, partici panții la proces pot adresa judecătorului de instrucție sau, după caz, instanței care judecă în fond cauzao cerere privind accelerarea urmăririi penalesaua proceduriide judecarea cauzei. Din imperative legale menționate și anumea sintagmei „participanții la proces pot adresaju decătorului de instrucție”, se desprinde ideia că le gea nu indică concret care dintre participanți au dreptul și carenude a se adesacu o cerere privind accelerarea urmăririi penale. CPP acordă aceste remediu tuturor participanților care consideră că dreptul la un proces echitabil, prin nerespectarea termenului rezonabil, li s-a încălcat. De menționat că în normelede procedură penală ce acordă nemijlocit drepturi procesuale pentru părțile în proces, cu excepția învinuitului și apărătorului acestuia, nu este indicat în concret acest remediu, iar prinart. 20 alin. (5) CPP legis latorula lărgit spectrul subiecților procesului în privința recursului acceleratoriu. Prin urmare, considerăm că acest drept îl au doar victima, partea vătămată, bănuitul, învinui tul, partea civilă, partea civilmente responsabilă, reprezentanții legali, reprezentanții și succesoriilor, precum și apărărtorii. Astfel, propunem ca în normelece acordă drepturile acestor subiecți să fie prevăzut în mod concret dreptul la remediul de accelerarea procedurilor în care sunt vizați aceștia.
6 DCC nr. 4 din 20.01.2020(pct. 38), 7 Conformart. 66 alin. (2) pct. 35) CPP, învinuitul are
dreptul de a sesiza procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanța de judecată despre încălcarea termenuluire zonabil.
Constatăm, că legislația procesuală penală nu reglementează conținutul cereriide accelerarea urmăririi penale, nici după formă și nici după conținut După noi, legea procesuală penală trebuie modificată și completată, astfel încât să prevadă ca cererea privind accelerarea urmăririi penale să fie formulată în scris și această cerere trebuie, să cuprindă: a) denumirea instanței de judecată; b) numele, prenumele, domiciliul sau reședin ța persoanei fizice, respectiv denumirea și sediul persoanei juridice; c) calitatea procesuală în ca uza penală a persoanei fizicesau juridice care în tocmește cererea; d) numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezen tării prin avocat, numele acestuia și sediul profe sional; e) adresade corespondență; f) numărul cauzei penale; g) organul de urmărire penală care instrumentează cauza penală; h) motivelede fapt și de drept pe carese întemeiază cererea privind accelerarea urmăririi penale; i) data și semnătura
persoanei care depune cererea.8
În continuarene propunem să analizăm normele procesuale penale care acordă pârghii de asigurarea termenului rezonabil și de respectarea acestui termen. În unele cazuri, legea procesuală penală indică termeni concreți pentru efectuarea unor acțiuni sau a unor acte procesuale, de exemplu, prezentarea în termen de 48 de ore de către pro curor judecătorului de instrucție procesul-verbal și suportul în original pe careau fost înregistrate comunicările (art. 132/9 alin. (15) CPP), aplicarea măsurilor de protecție pe un termen de până la 3 luni (art. 215/1 alin. (4) CPP), soluționarea imediată dar nu mai târziu de 15 zilea cererilor și demersurilor (art. 246 alin. (1) CPP), expedierea actelor de constatare organuluide urmărire pena lă în termen de 24 ore (art. 273 alin. (3) CPP), dispunerea începerii urmăririi penale în cel mult 30 zile (art. 274 alin. (1) CPP), verificareade către procurora cauzei primite în termen de cel mult 15 zile (art. 290 alin. (1) CPP), etc. În aceste termene organul de urmărire penală este obligat să efectueze acțiunea sau actul procesual, ceeace
8 Textul este inspirat din prevederileart. 488/3 alin. (5) din
Codul de procedură penală al României.
Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
dă naștere unui mijloc impus de lege pentrune tergiversarea urmăririi penale și respectarea unor drepturia participanților la proces. Tot CPP, prin prismaart. 230 alin (2), stipulează că În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. În alte cazuri, CPP impune obligațiuni la respectarea termenului rezonabil și măsuri im perative privind asigurarea termenuluide către unii subiecți procesuali. De exemplu, termenul de urmărire penală fixat de procuror este obliga toriu pentru ofițerul de urmărire penală (art. 259 alin. (3) CPP), respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror (art. 20 alin. (4) CPP) etc. Potrivitart. 271 alin. (4) CPP, Dacă procurorul ierarhic superior, în li mita competenței sale materiale și teritoriale, din oficiusaula solicitare, constată în mod rezonabil că organul de urmărire penală sau procurorul cărora, conform legii, le revine efectuareasau conducerea urmării penalenu asigură în termen rezonabil cer cetarea completă, obiectivă și sub toate aspectelea circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevă rului, acesta dispune, printr-o ordonanță motivată, efectuarea urmăririi penalede către un alt organ si milar. Aceste prevederi presupun pânghii efective și concrete în asigurarea termenului rezonabilal urmăririi penale și asigurării dreptuluilaun pro ces echitabil. După cum am menționat, participanții la proces care consideră că li se încalcă examinarea cauzei sale într-un termen rezonabil pot înainta o cererecu privirela accelerarea urmăririi penale. Această cerereseva examinade către judecătorul de instrucție. Potrivitart. 20 alin. (5) CPP, Exami narea cereriise face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucție sau, după caz, de către un alt judecător sau de un alt com plet de judecată decît cel care examinează cauza. Cu regret, legea procesuală penală nu regle mentează procedura examinării cereriide accele rarea urmăririi penale. În atarede circumstanțe apare întrebarea care este procedura, dacă dacă legeanuo prevede în mod expres? Practica judi ciară ne demonstrează că atunci când s- a depus cererea privind accelerarea urmăririi penale, ju decătorul de instrucție solicită procuroruluio notă informativă privitorla cauza penală, carear cuprinde acțiunile ce au fost efectuate, precum și ce măsuri urmează să fie îndeplinite în cauzare spectivă și care este motivul tergiversării urmăririi penale în general. Drept exemplu poate servi în
cheiereadin 20.11.20199, în care este expres indi
cat faptul parvenirii notei informativedin partea procurorului. Această practică în opinia noastră nu co respunde bunelor practici în materie, deoarece judecătorul de instrucție examinează cerereapri vind accelerarea urmăririi penale fără a avea acces efectiv la materialele cauzei penale, iar nota infor mativă prezentată de procuror esteuna subiec tivă și poate conține informații ce nu corespund materialelor cauzei penale cercetate. Totodată, procedura solicitării notei informativenu estere glementată de legea procesuală penală. Având în vedere cele expuse, considerăm că în cazul parvenirii unei cereri privind accelerarea urmăririi pernale în secretariatul instanței de judecată și după repartizarea acesteia aleatoriu judecătorului de instrucție, ultimul trebuie să so licite, în termeni imediați, dar nu mai târziu de 3 zile, procurorului materialele cauzei penale. În așa mod vor fi respectate principiile procesului penal, implicit cel al cercetării nemijlocite, sub toateas pectelea probelor prezentatede părți. Dacă ju decătorul de instrucție va cerceta cererea privind accelerarea urmăririi penale în raport cu materia lele cauzei penale, acestava putea decide obiectiv asupra conținutului cererii respective. O problemă în acest sens poate apărea asu pra accesului părților la materialele cauzei penale. După noi, nu există careva impedimente, deoarece judecătorul de instrucție, fiind garantul respec tării drepturilor, ținând cont de confidențialitatea urmăririi penale, în urma audierii poziției fiecă rui participant la ședință, va decide în ce măsură aceștia pot avea acces la materialele prezentatede procuror. În această ordinede idei, propunem ca prevederileart. 20 alin. (5) CPP să fie modifica
9 Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centrudin
20.11.2019, emisă în Dosarul nr. 10-1516/19.
Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
te și completate, astfel încât ședința de judecată privind examinarea cereriide accelerarea urmări rii penale să fie închisă, dar cu participarea părții carea depus cererea respectivă și a procurorului
care exercită sau conduce urmărirea penală.10 În
așa mod, se va respecta egalitatea armelor în pro ces, iar ședința respectivă și decizia ulterioară a instanței de judecată va fi una obiectivă și nu for mală așa cum este astăzi. Bineânțeles, în formula propusă ar exista riscul tergiversării examinării cererii. Din per spectiva indicată, considerăm că această cerere poatefi examinată în lipsa părților, cu condiția existenței dovezilor de citare legală a părților la procdura remediului aceleratoriu. În concluzie putem afirma că etapeleexa minării cererii privind accelerarea urmăririi penalede până la pronunțare, și anume: –– înregistrarea cererii respective în cance laria instanței; –– desemnarea judecătorului de instrucție prin distribuirea aliatoriea cererii; –– solicitarea imediată a materialelor cauzei penale; –– prezentarea materialelor cauzei penalede către procuror judecătorului de instrucție în cel mult 24 de ore din momentul solicitării; –– citarea părților (procurorului și a per soanei carea înaintat cerereasaua apărătorului
10 În acest context CC a României, constată că, pentruca sus
pectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente carea avut de suferit din cauza duratei nerezonabilea procesului penal să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să beneficiezenu doar de o procedură exclusiv scrisă, ci și de contradictorialitate și oralitate, componentece sunt de esența dreptuluilaun proces echitabil și a dreptuluila apărare. De asemenea, garanțiile drepturilor anterior invocate presupun dreptul participanților la procesul penal de a lua cunoștință de toate argumentele prezentate instanței și de a le dezbate. Curtea constată că aceste problemepot fi soluționate prin reglementarea unei proceduri contradictorii și oraledeso luționare a contestației privind durata procesului penal. DCC a României din 09 iunie 2015 referitoarela excepția de necon stituționalitate a dispozițiilor art. 488/4 alin. (5) din Codul de procedură penală și ale art. 105 din Legeanr. 255/2013 pen tru punerea în aplicarea Legiinr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (pct. 29, 30). Disponibilă - http://legislatie.just.ro/Public/Detali iDocumentAfis/169879
acesteia); –– ascultarea părților și examinarea materia lelor dosarului; –– examinarea cererii în lipsa părților (pro curoruluisaua persoanei carea înaintat cerereaori a apărătorului acesteia), cu condiția că există dovada citării legale. Susținem că ședința de judecată în pro cedura recursului acceleratoriu, trebuie să fie desfășurată cu respectarea principiilor procesului penal și în condițiile generaleale judecării cauzei, aplicate în mod corespunzător. După examinarea cererii privind accelerarea urmăririi penale judecătorul de instrucție este obligat să se pronunțe. În conformitatecu preve derileart. 20 alin. (6) CPP, Judecătorul de instrucție sau instanța decide asupra cereriidin alin. (5) printr-o încheiere motivată, prin carefie că obligă organul de urmărire penală sau, după caz, instanța care judecă în fond cauza să întreprindă un act pro cesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie că respinge cererea. Înche iereanuse supune nici unei căi de atac. După cum observăm judecătorul de instrucție se va pronunța privitor la cerereade accelerarea urmăririi penale prin emiterea unei încheieri, dispunând admiterea cererii și obligă organul de urmărire penală să întreprindă un act procesual, fie respinge cererea. De menționat fap tul că, poatefi exista și admiterea parțială a cererii. Potrivit normei indicate supra judecătorul de instrucție, care decide admiterea cereriipri vind accelerarea urmăririi penale, obligă organul de urmărire penală să întreprindă un act procesual. În continuarene propunem să analizăm sintag ma prevăzută la art. 20 alin. (6) CPP „un act proce sual”. Suntem dispuși să înțelegem că legislatorul prinact procesuala avut în vedere actul procedural definit în art. 6 pct. 1) CPP ca - document prin carese consemnează orice acțiune procesuală pre văzută de prezentul cod, și anume: ordonanță, pro ces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentință, decizie, hotărîre etc. Prin urmare, pentru neinterpretarea ambiguua noțiunilor respective, suntem de ideeaca „actul procesual” din art. 20 alin. (6) CPP să fie substituit cu sintagma „act procedural”. Totodată, suntem de părerea că sintagma Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
„obligă organul de urmărire penală ... să întreprindă un act procesual”, poate aveamai multe înțelesuri. Nu excludem că în cazul când judecătorul de instrucție va obliga întreprinderea unuiact procedural, organul de urmărire penală va executa cerințele instanței de judecată, realizând doar acelact. Considerăm că judecătorul de instrucție trebuie să să decidă nu doar privitor la îndeplinirea unuiact, ci asupra urmăriri penale în ansamblu, stabilindun termen concret în
vederea finalizării acesteia.11
În literaturade specialitatedin România se menționează că judecătorul de drepturi și libertăți carea examinat contestația privind termenul re zonabilal procesului „...nu va puteada îndrumări și nu va putea oferi dezlegări asupra unor problemede fapt și de dreptcare să anticipeze modul de soluționare a procesului....care să aducă atingere libertății procuroruluidea pronunța soluția pe
careo consideră legală și temeinică.”12
O altă problemă pe caream dori să o abor dăm este stabilirea termenuluide către judecăto rul de instrucție privind obligarea organuluide urmărire penală de a îndeplini actele procedurale și terminarea urmăririi penale. Deși, CPP că jude cătorul de instrucție stabilește un anumit termen pentru accelerarea procedurii, analiza practicii judiciare, demonstrează ontrariul. Astfel, prin stabilirea unui anumit termen, legeaare în vedere stabilirea termenului concret (zile, luni, ani etc.). În practica judiciară întâlnim cazuri când judecătorul de instrucție nu stabilește în mod concret termenul respectiv. Drept exemplupoate servi Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul
Ciocana) din 16.06.2020.13În speță judecătorul
de instrucție admite cerereade accelerarea urmă ririi penale și obligă organul de urmărire penală și procurorul să întreprindă în termeni proximi acțiuni procesuale. Astfel, instanța nu stabilește un termen concret, folosind sintagma „termeni proximi”.
11 Evident judecătroul de instrucție nu este în drepta indica
soluția de finalizarea urmăririi penale – fie încetarea, fie termiarea urmăririi penale.
12 Daniel Marius Morar. (coordonator) Codul de procedu
ră penală în Jurisprudența Curții Constituționale: comentariipe articole. Ed. Hamangiu. București.2021, p. 1308
13 Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din
16.06.2020, emisă în cadrul dos. nr. 10-836/2020.
Este totuși de apreciat faptul că, în aceiași în cheiere, judecătorul de instrucție nu a dispus doar îndeplinirea unuiact procedural, dar a dispus între prinderea acțiunilor de către organul de urmărire penală și procuror în vederea adoptării unei soluții potrivitart. 291 CPP. Considerăm aeastă abordare corectă în vederea asigurării dreptuluilaun proces echitabil, prin respectarea termenului rezonabil, obligând organul de urmărire penală și procurorul de a termina urmărirea penală. Prin urmare judecătorul de instrucție tre buie să stabilească un termen în vederea accele rării urmăririi penale și îndeplinirii actelor pro ceduralece se impun, iar reieșind din materialele cauzei penale să stabilească un termen prin care obligă organul de urmărire penală și procurorul să întreprindă măsuri în vederea finalizării urmă ririi penale. Pentrua evita interpretarea ambiguă a normelor procesual penale privind remediulac celeratoriu propunem modificarea și completareaart. 20 alin. (6) CPP în acest sens. Există cazuri când judecătorul de instrucție corect înțelege conținutul normelor procesuale penale și adoptă o decizie judicioasăAstfel, drept exemplu servește Încheierea Judecătoriei Centru,
mun. Chișinău din 01.08.201314, prin care judecă
torul de instrucție a admis cererea privind accele rarea urmăririi penale și a obligat procurorul să în treprindă toate măsurile prevăzute de art. 291-297 CPP, pe cauza penală nr. 20100xxxxx, stabilindu-i pentru aceastaun termen de 30 zile, până la datade 30 august 2013. Am atestat cazuri în care instanțele resping cererea privind accelerarea urmăririi penaledin motivul neprezentării de către părți a unor pro be în susținerea cerințelor invocate. Drept exem plu, poate servi Încheierea Judecătoriei Chișinău
(sediul Ciocana) din 09. 06. 202015, prin carea
fost respinsă cererea avocatuluidin motivul că la cererea privind accelerarea urmăririi penalenuau fost anexate alte acte și probe în susținerea celor invocate. Considerăm că hotărârile de agest gen nu s-ar înscrie la bunele practici în materie, deoare
14 Încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 01.
08. 2013, emisă în cauza penală nr. 20100xxxxx.
15 Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din
09. 06. 2020, emisă în cadrul dos. nr. 10-813/2020.
Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
ce ar punepe umerii persoanei care reclamă ter giversarea urmăririi penale, o povară excesivă. La faza urmăririi penale, bănuitul, învinuitul nu poate dispunede careva probe, nu cunoște toate materialele cauzei penale și, respectiv, nu poate prezenta aceste actele respective instanței de ju decată. Legea procesuală penală acordă remediul de accelerarea urmăririi penale prin simplapre tinderea încălcării acestui drept. Respectiv, par tea nu este obligată să prezinte careva dovezi în acest sens. Ba din contra, cele invocate în cerere trebuie verificate prin obligarea procuroruluidea prezenta materialele cauzei penale, iar aceastea urmeaua fi supuse examinării în cadrul ședinței de judecată. Considerăm că termenul stabilit de către judecătorul de instrucție la admiterea cereriipri vind accelerarea urmăririi penaleare o influență directă asupra termenuluide urmărire penală sta bilit sau prelungit de către procuror. Astfel, sun tem de părerea că, deși stabilirea și prelungirea termenuluide urmărire penală, potrivitart. 259 CPP, este atribuția procurorului, totuși atunci când judecătorul stabilește termenul urmarea examinării cereriide accelerarea urmăririi penale, acest termen este obligatoriu și presupune că noul termen de urmărire penală, care poatefipre lungit doar de către judecătorul de instrucție la demersul motivatal procurorului. (s.a.) Prin urmare, se impune imperativ com pletarea și modificarea legii procesuale penale în acest sens. Or, în cazul în care procurorul, după depășirea termenului stabilit de judecătorul de instrucție, prelungește termenul urmăririi penale și efectuează acțiuni procesuale, ultimele riscă să cadă sub incidența nulității sau inadmisibilității, ca acte îndeplinite peste termenul prevăzut de lege. Un alt subiect la care dorim să facem referință ține de posibilitatea părților de a adresa cererede accelerarea urmăririi penalenu doar judecătorului de instrucție. Considerăm că o ast fel de cerere poatefi adresatăși procurorului care conduce urmărirea penală într-o cauză penală sau procurorului ierarhic superiorîn conformitatecu: –– prevederileart. 52 alin. (1) pct. 7) CPP, potrivit cărora procurorul asigură respectareater menului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală; –– art. 259 alin. (2), (3) CPP, în conformi tatecu caretermenul de urmărire penală într-o ca uză concretă se stabilește de către procuror prin ordonanță, ținându-se cont de criteriilede apre cierea termenului rezonabil prevăzute la art. 20 alin. (2) CPP și acest termen poatefi prelungit; –– art. 271 alin. (4) CPP, - procurorul ierar hic superior, în limita competenței sale materiale și teritoriale, din oficiusaula solicitare, dacă constată în mod rezonabil că organul de urmărire penală sau procurorul cărora, conform legii, le re vine efectuareasau conducerea urmării penalenu asigură în termen rezonabil cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectelea circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului, acestadis pune, printr-o ordonanță motivată, efectuareaur măririi penalede către un alt organ similar. Conducându-se de prevederileart. 53/1 alin. (3) lit. d) CPP, procurorul ierarhic superior este în drept să retragă și să transmită altui procuror materialele și cauzele penale în cazul: c) neîntreprinderii acțiunilor necesarepe cauza
penală în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.16
Prin urmare, legea procesuală penală acor dă mai multe remedii părților de a se adresacu cererede accelerarea urmăririi penale atât jude cătorului de instrucție, cât și procurorului care conduce urmărirea penală sau procurorului ierar hic superior acestuia. Potrivitart. 300 alin. (4) CPP, Demersurile și plîngerile înaintate conform prevederilor alin. (1)-
(31) se examinează de către judecătorul de instrucție
la locul efectuării urmăririi penalesaua măsurii spe cialede investigații. Conținutul normei respective dictează imperativ locul undese examinează ce rereade accelerarea urmăririi penale. Cu altecu vinte, cerereade accelerarea urmăririi penaleseva depunela instanța de judecată (judecătorul de instrucție) în raza teritorială de efectuarea urmă ririi penalesaua măsurii specialede investigații. Există lacune și în cazul normei vizate, de oarece potrivitart. 300 alin. (4) CPP, judecătorul de instrucție ar examina doar demersurile și plân
16 În acest caz nu ar exista niciun impediment procesual
pentrua contesta în ordinea prevăzută de art. 313 CPP, un eventual refuzal procurorului ierarhic superior privind transmiterea dosarului penal altui procuror în conformitatecu prevederileart. 53/1 alin. (3) lit. d) CPP Scientific Annalsof the Academy “Stefan cel Mare” of MIA of the Republicof Moldova
gerile. Aceste două actenupot fi considerateca cererede accelerarea urmăririi penale. Din analiza prevederilorart. 300 CPP, re zultă că demersurile și plângerile sunt acte diferitede cerereade accelerarea urmăririi penale, abor dând altfel de obiectede examinare. În actuala reglementares-ar prezuma că cererea privindac celerarea urmăririi penale urmează procedurade punerii plângerii în ordineaart. 298-299/2, 313 CPP, ceeace vine în contrazicerecu prevederileart. 20 alin. (5) CPP. Prin urmare, considerăm necesara fi com pletat și modificatart. 300 alin. (4) CPP, astfel în cât să reglementeze, pe lângă demersuri și plângeri, și examinarea cererii privind accelerarea urmăririi penale specificată în art. 300 alin. (3/1) CPP. Din perspectiva celor analizate supra conchidem că legislația procesuală penală garantează des tule remedii pentru asigurarea termenului rezonabilal urmăririi penale, precum și pârghii destule pentrua asigura dreptul părților la un proces echitabil. Suntem solidaricu autoriide specialitatedin România privitor la criteriilece trebuie să fie evaluatede judecătorul de instrucție, care exami nează cererea privind accelerarea urmăririi penale: a) natura și obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerarea numă ruluide participanți și a dificultăților de adminis trarea probelor; c) elementelede extraneitateale cauzei; d) etapa procesuală în carese află cauza și durata etapelor procesuale anterioare; e) com portamentul părții carea depus cererea privind accelerarea urmăririi penale în cadrul cauzei penale investigate, inclusiv din perspectiva exercită rii drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalți partici panți în cauză, inclusival autorităților implicate; g) intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elementede natură să influențe
ze durata procedurii.17
17 Fiind inspirați de jurisprudența CtEDO în materie, dar
și de prevederileart. 488/5 CPP al României. A se vedea: Daniel Marius Morar. (coordonator) Codul de procedură penală în Jurisprudența Curții Constituționale: comentariipe articole. Ed. Hamangiu. București. 2021, p. 1306-1307.
În sfârșit susținem că reomandările noastre Finally, we argue thatour recommenda tionson the procedurefor examining the request privind procedura examinării cereriide accelerato speedup prosecution will contributetothe re a urmăririi penalevor contribuila desăvârșirea completionof those proceedings witha view to procedurilor respective în vederea instituirii establishingan effective remedy for guaranteeing unui remediul efectiv pentru garantareala nivel the right to a fair trialat national level. național al dreptuluilaun proces echitabil.
Referințe bibliografice Bibliographical references
1. Codul de procedură penală al Republicii tive care cuprind dispoziții procesual penale; Moldova; 5. Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul 2. Codul de procedură penală al României; Centrudin 20.11.2019, emisă în Dosarul nr. 3. Decizia Curții Constituționale a Republicii 10-1516/19; Moldovanr. 4 din 20.01.2020 de inadmi 6. Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul sibilitatea sesizării nr. 206g/2019 privind Ciocana) din 16.06.2020, emisă în cadrul excepția de neconstituționalitate a articoluluidos. nr. 10-836/2020; 282 din Codul de procedură penală (durata 7. Încheierea Judecătoriei Centru, mun. maximă de menținere a statutuluide învinuit Chișinău din 01. 08. 2013, emisă în cauzapeal persoanei); nală nr. 20100xxxxx; 4. Decizia Curții Constituționale a României 8. Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul din 09 iunie 2015 referitoarela excepția de ne Ciocana) din 09. 06. 2020, emisă în cadrul constituționalitate a dispozițiilor art. 488/4 dos. nr. 10-813/2020; alin. (5) din Codul de procedură penală și 9. Daniel Marius Morar. (coordonator) Codulale art. 105 din Legeanr. 255/2013 pentrude procedură penală în Jurisprudența Curții punerea în aplicarea Legiinr. 135/2010 pri Constituționale: comentariipe articole. Ed. vind Codul de procedură penală și pentru Hamangiu. București, 2021. modificarea și completarea unor acte norma
Despre autori: About authors: Dinu OSTAVCIUC, Dinu OSTAVCIUC, doctor în drept, conferențiar universitar, PhD, associate professor, rectoral Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI rectorof the Academy “Ștefan cel Mare”of the MIA, e-mail: ostavciuc@mail.ru e-mail: ostavciuc@mail.ru Tudor OSOIANU, Tudor OSOIANU, doctor în drept, profesor universitar, PhD, university professor, Catedra „Procedură penală, criminalistică Chair “Criminal Procedure, Forensics și securitate informațională”, and Information Security”, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI Academy “Ștefan cel Mare” of the MIA, e-mail: tosoianu@gmail.com e-mail: tosoianu@gmail.com