CZU 343.133
PUNEREA SUB ÎNVINUIRE ȘI ÎNAINTAREA ACUZĂRII
Tudor OSOIANU, doctor în drept, profesor universitar Dinu OSTAVCIUC, doctor în drept, conferențiar universitar
Punerea sub învinuire ocupă un loc deosebit în faza de urmărire penală. Acest act totalizează acti vitatea organului de urmărire penală, realizată până la o anumită etapă. Ordonanța de punere sub învinuire indică aspec tele în faptși în drept ce sunt imputate învinuitului, care permite orientarea activității procesual-penale, determinând conținutul rechzitoriului precumși al limitelor judecării cauzei penale. Nu mai puțin importantă este comunicarea învi nuirii incriminate, denumită în legislația națională – înaintarea învinuirii. Dacă organul de urmărire penală nu ar comunica actul de punere sub învinui re, acesta din urmă ar fi doar un act unilateral, caz în care învinuitul, căruia nu i s-a comunicat învinuirea, nu arști de ce este învinuitși, în consecință, ar fi lip sit de posibilitatea de a se apăra de faptele care i se impută. Cuvinte-cheie: acuzație în materie penală, urmă rirea penală, raport, ofițer de urmărire penală, procu ror, ordonanță de punere sub învinuire.
Introducere. Potrivit jurisprudenței CtE DO, actul de acuzație are un rol determinant în procedura penală, începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală și juridică a învinuirii ce i se aduce [1]. Prevederile art. 280-283, 289 CPP denotă că atribuirea calității de învinuit ar putea să cu prindă următoarele etape distincte: –– Întocmirea raportului de către ofițerul de urmărire penală cu propunere de punere sub învinuire; Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
–– Punerea sub învinuire (emiterea ordonanței de punere sub învinuire); –– Înaintarea acuzării (aducerea la cunoștință a ordonanței de punere sub învinuire) și audierea învinuitului; –– Schimbareași completarea acuzării. Punerea persoanei sub învinuire le permi te organelor de urmărire penală, pe de o parte, să efectueze acțiunile necesare urmăririi penale, iar pe de altă parte, să facă previzibilă situația persoanei fără a leza drepturile fundamentale ale acesteia [2, pct.22]. Punerea sub învinuire contribuie la apariția unui participant nou, a unui participant principal – învinuitul. Soluționarea întemeiată a problemei despre punerea sub învinuire trebuie să contribuie la consolidarea legalitățiiși a ordinii de drept, la ocro tirea intereselor drepturilorși libertăților cetățenilor, la educarea cetățenilor în spiritul respectării Consti tuției [2, pct.22]. În ceea ce privește calitatea de învinu it, Curtea Constituțională reține că termenul de menținere a statutului de învinuit al persoanei tre buie dedus din termenul rezonabil garantat de arti colul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omuluiși de articolul 20 din Constituție. În materie penală, acest drept urmărește ca persoana să nu fie subiectul unei acuzații pentru o perioadă îndelunga tă de timp [3, pct.31]. Curtea Europeană a subliniat că acuza tul are dreptul la examinarea cazului său cu o diligență specială și că, în materie penală, artico lul 6 din Convenție este conceput pentru evitarea incertitudinii în care se află o persoană acuzată ținând cont de faptul că risca o condamnare pena lă (Kalpachka c. Bulgariei, 02. 11. 2006, (paragr. 65); Borzhonov c. Rusiei, 22. 01. 2009, (paragr. 39); Grigoryan c. Armeniei, 10. 07. 2012, (para gr. 129); Borobarși alții c. României, 29 ianuarie 2013, (paragr. 80)). Codul de procedură penală nu indică in concreto anumite termene procedurale pentru ca litatea de învinuit. Acest termen nu poate fi stabi lit in abstracto, dar este apreciatși stabilit în fieca re caz particular în funcție de criteriile stabilite în art. 20 alin. (2) CPP, concretizat prin dispozițiile art. 259 CPP.
Metodeși materiale aplicate. La elabora rea acestui articol a fost folosit materialul teore tic, normativși empiric. De asemenea, cercetarea respectivului subiect a fost posibilă prin aplicarea mai multor metode de investigareștiințifică spe cifice teorieiși doctrinei procesual-penale: meto da logică, metoda analizei comparative, analiza sistemică etc. Totodată, au fost analizate lucrările specialiștilor autohtoni. Scopul cercetării. Examinareași analiza cadrului normativ internși a doctrinei privind respectarea legalității în materia punerii sub învi nuireși a înaintării acuzării. Rezultate obținuteși discuții. Punerea sub învinuire. În cazul în care există suficiente probe că infracțiunea a fost săvârșită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeș te un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei penale se înaintează procurorului. „Legea nu prevede în mod expres conținutul raportului. În doctnină se suține că Raportul cu propunerea de a propune o anumită persoană sub învinuire va conține datele prevăzute în alineatul 2 al articolului 281” [4, p.432]. În practica de urmărire penală rapoartele conțin, de regulă, două părți: expunereași dispo zitivul. Expunerea cuprinde: informații despre persoana în privința căreia s-a efectuat urmărirea penală; date despre dosarul de urmărire penală (începerea urmăririi, conexarea sau disjungerea, supendarea, încetareași reluarea urmăririi pena le); fapta constatată de organul de urmărire pe nală; expunerea/ analiza probelor care confirmă faptași vinovăția învinuitului; circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea învinu itului. Dispozitivul cuprinde popunerea de punere sub învinuireși formularea învinuirii care se in criminează cu încadrarea juridică a acțiunilor ce urmează a fi imputate. Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, atunci or ganul de urmărire penală înaintează propuneri în raportși în această privință. Totuși art. 389 CPP indică în mod expres Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
elementele de conținut al raportului, pentru cazu rile în care ofițerul de urmărire penală consideră că probele administrate sunt concludenteși sufi ciente pentru a termina urmărirea penală și întoc mirea rechizitoriului: –– fapta care a servit temei pentru pornirea urmăririi penale; –– datele de identitate ale învinuitului sau învinuiților; –– încadrarea juridică a faptei sau faptelorși probele administrate; –– fapteleși persoanele privitor la care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire; –– corpurile delicteși măsurile luate în pri vința lor, precumși locul de păstrare; –– măsurile preventive aplicate; –– măsurile asigurătorii luate în cursul ur măririi penale; –– cheltuielile judiciare. Dacă, urmare examinării raportului orga nului de urmărire penală și a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sunt concludenteși suficiente, el emite o ordonanță de punere sub învinuire a persoanei. În viziunea Plenului CSJ, ordonanța de pu nere sub învinuire asigură desfășurarea normală a urmăririi penaleși se înscrie printre căile proce suale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, care au un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea, și acest scop este proporțional anumitor restricții care pot fi impuse pe parcursul procesului [5, pct.5.3]. În opinia profesorului Dolea I., pe care o susținem, raportul privind propunerea de pune re sub învinuire este facultativ pentru procuror, nefiind legat de calificarea infracțiunii indicate în raport. Procurorul poate de sine stătător pune persoana sub învinuire” [6, p. 653]. De fapt, procurorul este în drept să emită ordonanță de punere sub învinuire chiarși în lipsa raportului ofițerului de urmărire penală, de ex., în cazurile în care conform legii procurorul exercită în mod exclusiv urmăriea penală în conformitate cu prevederile art. 270 CPP. Procurorul nu este constrâns de propune rea ofițerului de urmărire penală, care după stu diereași analiza raportuluiși a materialelor de urmărire penală ar putea să-l respingă, dispunând în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) pct. 19 CPP, restituirea dosarului penal organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris. O eventuală admitere parțială a raportului ar presu pune reținerea în sarcina învinuitului doar a unei părți din faptele constatateși propuse de a fi im putate de organul de urmărire penală, sau schim barea încadrării juridice a faptelor ce urmează a fi incriminate. Dacă persoana ce urmează a fi pusă sub învinuire are calitatea de bănuit, atunci emiterea ordonanței respective în conformitate cu pre vederile art. 281 CPP trebuie realizată până la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru menținerea calității de bănuit, indicate în art. 63 alin. (2) CPP. CPP nu prevede în mod obligatoriu ca ca litatea de învinuit să fie anticipată de cea a bănu itului. În unele sisteme constituționale nu se atestă categoria de bănuit, după cercetările de rigoare per soanei fiindu-i înaintată învinuirea. Nici sistemul nostru de drept nu prevede obligativitatea recunoaș terii persoanei în calitate de bănuit, aceasta se aplică la discreția organului de urmărire penală sau a pro curorului, cărora le aparține dreptul de a alege di recțiile juste de exercitare a urmăririi penale. Astfel, organul de urmărire penală, dacă dispune de probe suficiente, poate înainta direct învinuirea [7, pct.8]. Având în vedere prevederile art. 63 alin. (3) CPP, la momentul expirării termenului de reținere a bănuitului indicat în alin. (2) pct. 1 CPP – (72 ore), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reținut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă apli cată în privința lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. Este dificil din punct de vedere practic ca în termen de 72 de ore să fie emis un raport cu propunere de pune re sub învinuire, având în vedere complexitatea reținerii ca măsură de constrângereși termenul restrâns. De asemenea, nu este cazul ca ordonanța de punere sub învinuire să fie anticipată de rapor tul ofițerului de urmărire, atunci când procurorul în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) pct Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
9 CPP retrage motivat cauza penală de la ofițerul de urmărire penală și preia urmărirea penală. Dacă, după examinarea raportului orga nului de urmărire penală și a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sunt concludenteși suficiente, el emite o ordonanță de punere sub învinuire a persoanei. Pentru întocmirea raportului ofițerului de urmărire penală nu este impusă această condiție (art. 280 alin. (1) CPP). În general, nu conside răm rațional de a pune accent în acest context, fără o motivare de principiu, numai pe una din condițiile de admisibilitate a probelor indicate în art. 95 alin. (1) CPP, în mod separat, adică cel al concludenței. Rămâne la latitudinea procurorului de a aprecia prezența celor două cerințe cumulati ve față de probele impuse în art. 281 CPP, pen tru a pune sub învinuire o persoană. Dacă legea lămurește care probe sunt concludente în art. 6 pct. 35 CPP, atunci evaluarea înțelesului sintagmei probe suficiente râmâne la discreția procurorului. „Instituția limitelor probatoriului este indisolubil legată de conceptul de suficiență a probelor. Într-un anumit sens, putem spune că vorbim despre „două părți ale aceleiași monede”. Diferența este, poate, în accente. Dacă în concep tul limitelor probatoriului, accentul se pune pe stabilirea obiectivelor (cât de multe dovezi va tre bui să colectați pentru a considera stabilit obiectul probei?), atunci în conceptul de „suficiență” – pe evaluarea dovezilor deja colectate (există destul de multe?)” [8, p.57]. „Se consideră probe acumulate suficient, chiar dacă nu sunt constatate toate circumstanțele agravanteși atenuante, care nu sunt semne califi cative ale elementelor infracțiunii, precumși mă rimea daunei cauzate prin infracțiune, dacă aces tea nu influențează calificarea infracțiunii. Aceste date pot fi constatateși după punerea sub învinu ire” [4, p.433]. Ordonanța de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: –– datași locul întocmirii; –– numeleși prenumele procurorului care a întocmit-o; –– numele, prenumele, ziua, luna, anulși lo cul nașterii persoanei puse sub învinuire, precumși alte date despre persoană care au importanță juridică în cauză; –– formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelorși modului de săvârșire a in fracțiuniiși consecințele ei, caracterul vinei, mo tivelorși semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanțelor în virtutea căro ra infracțiunea nu a fost consumată în cazul pre gătirii sau tentativei de infracțiune, formelor de participație, dacă infracțiunea a fost săvârșită de un grup de persoane; –– circumstanțele care agravează răspunderea; –– faptele incriminateși articolele, alinea tele sau literele articolelor din Codul penal (in clusiv textul exact al legii penale care corespunde articolului, alineatuluiși literei respective); –– care prevăd răspunderea pentru aceste infracțiuni, în cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvârșirea mai multor infracți uni; –– mențiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în cauza respectivă con form articolului, alineatuluiși literei articolului din Codul penal care prevăd răspundere pentru infracțiunea/ile comisă/e. Omisiunea de a stabili perioada comiterii faptei incriminate este criticată atât de CtEDO, cât și de instanțele naționale. Astfel, prima instanță a reținut corect că prin derogare de la prevederile art. 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod de procedură pe nală, raportate la dispoziția art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, atât ordonanța de punere sub învi nuire, cât și rechizitoriul nu conțin informația pri vind perioada în care a avut loc fapta incriminată inculpatului, suma estorcată...[9]. Stabilirea exactă a timpului când s-a săvârșit infracțiunea permite organelor judiciare să determine alte activități desfășurate de făptuitor. De asemenea, loculși timpul infracțiunii permit a constata dacă învinuitul are sau nu alibi. Curtea notează că instanțele judecătorești superioa re nu au examinat constatarea instanței inferioare că G. și celălalt coacuzat au avut un alibi (s.a.) pen tru presupusul timp al crimei. Luând în considerație toate declarațiile de mai sus ale martorilor, instanța de judecată a constatat că în jurul orei 4.30 dimi Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
neața, ora la care potrivit acuzării a avut loc omorul, bănuiții se aflau în casa părinților fraților C. și că ei nu puteau fi în pădure pentru a comite crima, după cum se pretindea [10, paragr.42, 112]. Curtea a notat, Cum a fostși în speța Grădi nar c. Moldovei, § 117, în prezenta cauză instanțele naționale au omis să ia în considerație alibi (s.a.) al reclamantului pentru noaptea când omorul victimei M. ar fi avut loc, deși acest alibi (s.a.) a fost acceptat de două instanțe în prima rundă a procedurilor. Nu există nici o explicație pentru această omisiune, care se referă la unul din cele mai concludente argumente prezentate de apărareși prin urmare necesita o ana liză corespunzătoare [11, paragr. 57]. Efectuând o sinteză a cadrului normativși juris prudenței în ordinea de idei relevată, se apreciază că in stanța de judecată este valabil sesizată și, respectiv, este în drept să judece cauza cu condiția că ordonanța de pune re sub învinuireși rechizitoriul sunt întocmite în confor mitate cu prevederile legii. Astfel, faptele imputate incul paților sunt insuficient descrise, sunt impreciseși nu sunt circumstanțiate ca mod de operare, ori prin locși timp. Acțiunile care ar fi trebuit să stea la baza învinuirii nu sunt determinate cu suficientă precizie printr-o modalitate clară și concretă de săvârșire a faptelor infracționaleși o fixare riguroasă a coordonatelor spațio-temporale [12]. Stabilirea nu numai a datei calendaristice, darși a orei este foarte importantă pentru unele cazuri concrete. Curtea menționează că medicullegist I.C. a făcut parte din prima comisie de experți medici legiști, care după ce au examinat cadavrul victimei, au ajuns la o concluzie cu privire la posibila oră (s.a.) la care i-a fost cauzată leziunea fatală. Cu doi ani mai târziu, din motive bine-cunoscute doar pentru el, medical legist I.C. s-a înfățișat la Curtea de Apelși a exprimat o opinie care a atras după sine un alt efect asupra acuzării celor trei colaboratori de poliție [13]. Constatarea timpului săvârșirii infracți unii permite a o încadra corect atunci când el este semn esențial al unei componențe concrete sau semn circumstanțial. Curtea Constituțională reține că timpul săvârșirii faptei este un element inerent al componenței infracțiunii, care urmea ză a fi indicat cu precizie, în conformitate cu pre vederile art. 9 din Codul penal, potrivit căruia timpul săvârșirii faptei se consideră timpul când a fost săvârșită acțiunea (inacțiunea) prejudicia bilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor [14, pct. 86]. Încadrarea juridică a faptei joacă un rol cru cial în cadrul procesului penal …or, în acord cu te meiul legal al acuzațiilor ce i se aduc unei persoane, se poate organiza o apărare eficientă fundamentată pe contestarea faptelor incriminate cu titlu de acuzație, constituind o condiție esențială a echității proce durii garantate de art. 6 CEDO [15]. ...CtEDO în cauza Adrian Constantin c. Ro mâniei a statuat că art. 6 § 3 lit. a) din Convenție exprimă necesitatea acordării unei atenții deosebite notificării „acuzației” aduse persoaneiși îi recunoaș te acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu pri vire la cauza acuzației, adică la faptele materiale de care este acuzatși pe care se bazează acuzația, darși despre încadrarea juridică a faptelor, și aceasta în mod detaliat [15]. Înaintarea acuzării. Art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omuluiși a Libertăților Fundamentale reglemen tează dreptul „acuzatului” de a fi informat cu pri vire la naturași cauzele „acuzației” ce i se aduce. Art. 6 paragr. 3 lit. a) CEDO recunoaște acuzatu lui nu numai dreptul de a fi informat cu privire la „cauza” acuzației, adică faptele materiale de care este acuzatși pe care se bazează acuzația, darși privitor la „natura” acuzației, adică încadrarea ju ridică a faptelor în cauză; în ambele situații infor marea trebuie să fie detaliată [16]. Așadar, dreptul unei persoane de a-și pre găti apărarea în mod efectiv se află într-o legătură indisolubilă cu dreptul de a fi informat atât despre faptele imputate, cât și despre încadrarea juridică a acestora. În materie penală, o informare precisă și com pletă cu privire la acuzațiile aduse unei persoaneși, în consecință, cu privire la încadrarea juridică a acestora pe care instanța o poate reține împotriva sa reprezintă o condiție esențială a unui proces echitabil. Există o legătură între literele a) și b) de la articolul 6 § 3 din Convenția Europeană: dreptul de a fi informat cu pri vire la naturași cauza acuzației trebuie analizat prin prisma dreptului acuzatului de a-și pregăti apărarea (a se vedea Drassich c. Italiei [nr. 2], 22 februarie 2018, § 65 și § 66) [17, pct.23, 24].
Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
Textul convențional nu impune nicio for mă particulară în ceea ce priveste maniera în care acuzatul trebuie informat cu privire la naturași ca uza acuzației aduse împotriva lui [18]. Obligația de informare a acuzatului să privească întreaga acuzație [19, paragr. 65], inclusiv modificările ulterioare aduse acuzației, acuzatul trebuind să dispună de timpulși facilitățile necesare pentru a acționași a-și organiza apărarea pe baza tuturor informațiilor primite [19, paragr. 61] și informa rea să fie detaliată pentru ca acuzatul să dispună de elemente suficiente pentru a întelege deplin toate acuzațiile formulate împotriva lui pentru a pregăti în mod corespunzător apărarea [19, para gr.60]. CSJ a criticat Decizia Curții de Apel, de oarece constatând starea de fapt, a fost preluată învinuirea adusă lui Gheras Corneliu fără indicarea dacă aceasta corespunde prevederilor art. 281 alin. (2) Cod de procedură penală, adică dacă ea este cla ră, concretă și nu dă loc de interpretări prin frazele de ordin general pe care le conține, și anume „întru adoptarea unei hotărâri favorabile pe marginea ca uzei penale din gestiune”, fără specificarea acțiunilor pe care trebuia sau le-a întreprins făptuitorul pri mind bani de la denunțător [20]. Înaintarea acuzării constă în aducerea la cunoștință a persoanei învinuite asistate de apără torul său a conținutului ordonanței de punere sub învinuire. Înaintarea acuzării învinuitului se face de către procuror în prezența apărătorului în cel mult 48 de ore din momentul emiterii ordonanței de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. „Termenul de 48 de ore este unul limitativ” [6, p.656]. Într-o interpretare extensiv favorabilă, acest termen de 48 de ore trebuie să fie respectatși pentru cazurile de reținere în confor mitate cu prevederile art. 169 și 170 CPP. Aducerea silită trebuie să fie anticipată de citarea legală. CtEDO a constatat încălcarea art. 5 CEDO, în condițiile în care Ministerul Public nuși-a îndeplinit obligația de a preciza motivele pentru care emiterea mandatului de aducere era necesară înainte de legala citare a reclamantului. CtEDO a mai constatat că, deși urmărirea penală a fost începută în 2008, reclamantul a fost adus pe 09.03.2010 sub puterea mandatului de aduce re, fără a fi citat anterior, deși, cu alte ocazii, re clamantulși-a respectat obligația de a se prezenta în fața organelor judiciare pentru a fi audiat [21, paragr.94-96]. „Punerea în vedere (comunicarea) a învi nuirii are două accepțiuni: una restrânsă și alta mai largă, generală” [22, p.36]. „În accepțiunea restrânsă, comunicarea în vinuirii este actul procesual care se îndeplinește după ce o persoană este pusă sub învinuireși con stă în aceea că organul de urmărire penală comu nică învinuitului fondul învinuirii, adică îi aduce la cunoștință faptele prevăzute de legea penală care i se impută” [22, p.36]. „În sens larg, punerea în vedere a învinuirii poate fi actul de punere sub învinuireși de punere în vedere a acesteia care, deși sunt diferiteși nu coincid în timp, pot fi inserate în același act. Dar, deși punerea în vedere a învinuirii este un act dife rit de cel anterior – al punerii sub învinuire, aceas tă comunicare constituie principalul conținut al punerii sub învinuire” [22, p.36]. Chemarea unei persoane în fața procuroru lui se face prin citație scrisă. Citarea se poate faceși prin notă telefonică sau prin mijloace electro nice. Citarea poate fiși prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică în cazul în care procurorul dispune de mijloacele tehnice necesare pentru a dovedi că citația a fost primită. În unele cazuri citarea învi nuitului poate fi efectuată personal de ofițerul de urmărire penală sau de către agentul împuternicit cu înmânarea citației. La prezentarea persoanei față de care s-a emis ordonanță de punere sub învinuire, procu rorul va verifica identitatea învinuitului, precumși împuternicirile celorlalți participanți, dacă aceștia anterior nu au participat la alte acțiuni realizate de procuror. Este adusă la cunoștință ordonanța de punere sub învinuireși explicat conținutul in criminării ce se aduce. După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturileși obligațiile acestuia prevăzute în art. 66 și art. 277 CPP. Învinuitul trebuie să primească o copie a or donanței de punere sub învinuireși informația în scris privind drepturileși obligațiile lui. Aceste ac Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
țiuni, de asemenea, se consemnează în ordonanța de punere sub învinuire. Se termină acest act cu semnarea ordonanței de către învinuit, apărătorși alte persoane care participă la această acțiune. Semnăturile se aplică pe ordonanța de punere sub învinuire, indicânduse datași ora. „Refuzul învinuitului de a semna trebuie evitat prin explicarea faptului că semnătura sa este aplicată nu în vederea recunoașterii învinuirii, ci pentru confirmarea actului de înaintare a acuzării. Dacă învinuitul refuză totuși să semneze, în ordonanță este făcută o mențiune în aceas tă privință” [23, p.111]. „Apărătorul semnează ordonanța indiferent de poziția învinuitului, in clusiv în cazul refuzului” [6, p.656]. Când învinuitul este minor, în afară de apă rător, trebuie să asiste în mod obligatoriu pedago gul sau psihologul la înaintarea acuzării. După înaintarea acuzării, învinuitul se au diază imediat în prezența apărătorului. Învinuitul este audiat în aceeași zi în condițiile prevăzute în art.104 CPP. Specificul declarațiilor învinuitului rezultă din două aspecte antagoniste: –– învinuitul este persoana care ar putea cu noaște cel mai veridic împrejurările cauzeiși deci ar dispune în unele cazuri de un spectru mai larg de informații decât alți participanți în proces; –– este cel mai interesat subiect de rezulta tul final al procesului penalși adesea nu urmărește dezvăluirea adevărului. Tradițional, declarațiile învinuitului se di vizează în două grupe: 1) de recunoaștere a vinovăției. În confor mitate cu prevederile art. 103 alin. (2) CPP, re cunoașterea vinovăției de către persoana învinu ită de săvârșirea infracțiunii poate fi pusă în baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapteși circumstanțe ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Articolul 76 alin. (1) lit. g) și h) din Codul penal al RM prevede că că ința sinceră și contribuirea activă la descoperirea infracțiunii se consideră circumstanțe atenuante, care se exprimă în relevarea de către învinuit a in formației veridice de care dispune; 2) de negare a vinovăției. Aceste declarații la fel trebuie controlate în contextul celorlalte probe din dosar. Orice dubii sunt în favoarea învinuitu lui. Învinuitul nu poate fi forțat să mărturisească împotriva sa sau împotriva rudelor sale apropiate ori să-și recunoască vinovățiași nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de a face astfel de declarații. Datele comunicate de învinuit nu pot servi ca probe dacă ele se bazează pe informații a căror sursă nu este cunoscută. Dacă declarațiile învinuitului sunt bazate pe spusele altor persoane, este necesar cași aceste persoane să fie audiate. Persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-laudia pe învinuit, îl întreabă numele, prenumele, data, luna, anulși locul nașterii, preci zează cetățenia, studiile, situația militară, situația familială și persoanele pe care le întreține, ocupația, domiciliulși altă informație necesară pentru identificarea lui. Audierea învinuitului de fiecare dată se în cepe cu întrebarea dacă acceptă să facă declarații asupra învinuirii care i se încriminează. În cazul în care învinuitul refuză să facă declarații, aceasta se menționează în procesul-verbal al audierii. Furnizarea declarațiilor de către învinuit nu este o obligație, ci un drept al lui. Pentru refuzul de a face declarații sau pentru declarații falsificate cu intenție învinuitul nu este tras la răspundere. Dacă învinuitul acceptă să facă declarații, atunci procurorul îl întreabă dacă recunoaște învinuirea înaintată și îi propune să facă în scris explicații asupra acesteia, iar dacă învinuitul nu poate scrie sau refuză să scrie personal declarația, acest fapt este consemnat în procesul-verbal. Învinuitul face declarații în privința fondu lui acuzațiilor ce i se aduc, în privința împrejurări lor cauzei pe care le cunoașteși în privința probe lor adunate deja în dosar. Nu se permite audierea bănuitului, învinui tului, inculpatului în stare de oboseală, precumși în timpul nopții, decât doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amânare, care vor fi motivate în procesul-verbal al audierii. Audierea învinuitului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declarațiilor pe care aces ta le-a depus anterior. CtEDO critică prezentarea ilegală înainte de audiere a declarațiilor altei per soane pentru a corobora probele în acuzare [10, Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
paragr.28, 111]. Învinuitul, inculpatul nu poate prezenta sau citi o declarație scrisă mai înainte, însă poa te utiliza notele sale asupra amănuntelor greu de memorizat. CtEDO a calificat drept tratamente inuma neși degradante utilizarea pe parcursul efectuării cercetării penale a unor tehnici de dezorientare sau de privare senzorială aplicate persoanelor su puse la interogatoriu prin utilizarea uneia dintre următoarele cinci tehnici de interogare: acoperi rea capetelor persoanelor interogate, expunerea lor la un zgomot continuuși puternic, privarea de posibilitatea de a dormi înainte de interoga toriu, limitarea alimentației, obligarea celor inte rogați să rămână în picioare, la zid, într-o postură penibilă, timp de mai multe ore. S-a mai reținut că aceste mijloace de interogatoriu au fost folo site cumulativ în scopul obținerii de mărturisiri, al denunțării altor persoane sau pentru obținerea de informațiiși au cauzat suferințe fiziceși morale puternice, au antrenat tulburări psihice acute în cursul interogatoriului, creând victimelor senti mente de teamă, angoasă, inferioritate, în scopul de a le înfrânge rezistența fizică sau morală [24]. Declarațiile bănuitului, învinuitului se con semnează în procesul-verbal al audierii, întocmit în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 CPP. După terminarea audierii învinuitul sem nează fiecare pagină a procesului-verbal de audie reși în întregime tot procesul-verbal, menționând că: „declarațiile sunt scrise de mine personal” sau „mi-a fost citit procesul-verbalși cele expuse co respund declarațiilor făcute, careva obiecțiiși de mersuri nu am” urmând să fie semnat de procu ror, învinuit, apărătorși de reprezentant, pedagog sau psiholog în funcție de caz. Este important ca procesul-verbal de au diere să fie semnat la data consemnării în el a declarațiilorși nu ulterior. Reclamantul a susținut precum că el a fost condamnat în principal bazân du-se pe declarațiile autodenunțătoare făcute sub presiunea relelor tratamente la 04 și 05.06. 1997. El nu a semnat aceste declarații, astfel exprimându-și refuzul cu cele ce i s-a impus să mărturisească la inte rogatoriu. Nici un proces-verbal nu a fost completat la momentul acțiunilor de urmărire penală și dânsul a fost solicitat ulterior să semneze procesele-verbale doar în octombrie 1997. Atunci când el a refuzat, an chetatorul D. a specificat că reclamantul nu a căzut de acord să semneze. Acel anchetator a luat cauza sa în procedură după interogările din 04 și 05.06. 1997 și prin urmare nu a avut nici competența de a semna astfel de procese-verbale. Faptul că anchetatorul D. a semnat procesele-verbale în locul anchetatorului care inițial a procedat la audierea reclamantului, dovedește faptul că acele procese-verbale nu au fost semnate la 05.06.1997, în contradicție cu cele menți onate în procese-verbale [11, paragr.43]. Schimbareași completarea acuzării. De regulă, punerea sub învinuire nu este succeda tă totdeauna cu terminarea urmăririi penale, fiind realizate încă unșir de acțiuni de urmărire penală, care dau posibilitatea de a acumula probe noi ce ar demonstra săvârșirea unei alte infracțiuni sau că învinuitul nu a comis acele fapte, pentru care anterior a fost pus sub învinuire. În legătură cu acest fapt acuzarea înaintată ceva mai devreme trebuie să fie schimbată sau modificată. În acest sens, Curtea reține că încadrarea ju ridică a faptei stabilită prin ordonanța de începere a urmăririi penale reprezintă o versiune preliminară a organului de urmărire penală, care poate evolua în timp, în funcție de probele administrate. În același timp, încadrarea juridică stabilită prin ordonanța de punere sub învinuire nu este definitivă, aceasta putând fi schimbată până la elaborarea rechizito riului. Astfel, Curtea reține că încadrarea juridică stabilită prin ordonanța de începere a urmăririi pe nale nu poate constitui un impediment pentru îna intarea unei noi învinuiri în privința unei persoane, dacă noua învinuire are o legătură intrinsecă cu fap ta în legătură cu care a fost pornită urmărirea pena lă [25, pct.30]. Dacă, în cursul urmăririi penale, apar teme iuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară. Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privința acestui capăt de în Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
vinuire. În acest sens, Curtea Constituțională reține că încadrarea juridică stabilită prin ordonanța de începere a urmăririi penale nu poate constitui un impediment pentru înaintarea unei noi învinuiri în privința unei persoane, dacă noua învinuire are o legătură intrinsecă cu fapta în legătură cu care a fost pornită urmărirea penală. În același timp, înca drarea juridică stabilită prin ordonanța de punere sub învinuire nu este definitivă, aceasta putând fi schimbată până la elaborarea rechizitoriului [25, pct.30]. Concluziiși recomandări. CPP nu preve de în mod obligatoriu ca calitatea de învinuit să fie anticipată de cea a bănuitului. Dacă, după examinarea raportului orga nului de urmărire penală și a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sunt concludenteși suficiente, el emite o ordonanță de punere sub învinuire a persoanei. Pentru întoc mirea raportului ofițerului de urmărire penală nu sunt impuse aceste condiții de legislator. Estimarea dacă într-o cauză concretă exis tă probe suficiente pentru punerea sub învinuireține de problema limitelor probatoriului, care în mod special nu este reglementată în CPP. Dacă obiectul probatoriului cuprinde totalitatea fapte lorși circumstanțelor ce urmează a fi stabilite în conformitate cu art. 96 CPP, atunci limitele pro batoriului răspund la altă întrebare – cât de multe probe sunt necesareși suficiente pentru a conside ra că obiectul probatoriului este stabilit. Este vor ba în acest caz nu numai de cantitatea probelor, darși de forța probantă a acestora (de ex., dacă sunt obținute din surse primare sau derivate) și de coroborarea lor. Limitele probatoriului diferă nu numai în funcție de specificul cauzei penale, de persoana care o instrumentează, darși de etapa procesului penal. Ne putem convinge de justețea acestui raționament, comparând fundamentul probator necesar pentru atribuirea calității de bă nuit cu cel necesar punerii sub învinuire (având în vedere definiția acestor subiecți principali din art. 63 CPP și respectiv art. 65 CPP). În general nu considerăm rațional de a pune accent în acest context numai pe una din condițiile de admisibilitate a probelor indicate the finding of the admissibility of evidence in con în art. 95 alin. (1) CPP, în mod separat, adică cel junction with the requirement of sufficient evidence, al concludenței. Deci putem susține că consta as mandatory conditions that would motivate in tarea admisibilității probelor în cumul cu cerința principle the indictment ordinance, can justify in suficienței probelor, în calitate de condiții obliga law, the prosecutor to issue the indictment ordi torii care ar motiva de principiu ordonanța de pu nance. Therefore, it is required at the legislative nere sub învinuire, poate justifica în drept procu level, the replacement of the word conclusive rorul să emită ordonanța de punere sub învinuire. with the word admissible in the disposition of Ar Prin urmare, se impune la nivel de legislativ, înlo ticle 281 paragraph (1) of the CPC. cuirea cuvântului concludente cu cuvântul admisi bile în dispiziția art.281 alin. (1) CPP.
Referințe bibliografice Bibliographical references
1. A se vedea: (Hotărârea din 19. 12. 1989 Ka Codul de procedură penală (Monitorul Ofi masinski c Austriei (paragr. 79); Hotărârea cial 235-240/27, 03.12.2010). din 25.03.1999 Pelissierși Sassi c. Franței 8. A se vedea: Головко Л. и друг. Курс (paragr. 51-52); Hotărârea din 25. 06. 2000, Уголовного процесса. Изд. Статут. Москва Mattoccia c. Italiei (paragr. 59). 2017. 1280 p. 2. Decizia Curții Constituționale nr. 141 9. Decizia CP CSJ din 29. 11. 2018. Dosarul din 22.11.2018 de inadmisibilitate a se nr. 4-1re-203/2018. Disponibilă: http:// sizării nr.169g/2018 privind excepția de jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal. neconstituționalitate a unor prevederi din php?id=1715 articolul 63 alin. (3) și a articolului 282 alin. 10. În cauza Grădinar c. Moldovei (Hot. 08..04. (1) din Codul de procedură penală. 2008, Disponibilă: http://hudoc.echr.coe. 3. Decizia Curții Constituționale nr.4 din int/eng?i=001-112886 20.01.2020 de inadmisibilitate a sesi 11. În cauza Vetrenco c. Moldovei (Hot. CtE zării nr. 206g/2019 privind excepția de DO, 18.05.2010). neconstituționalitate a articolului 282 din 12. Decizia CP CSJ din 25. 09.2012. Dosarul nr. Codul de procedură penală (durata maximă 1ra -582/12. de menținere a statutului de învinuit al per 13. În cauza Ghimpși alții c. Republicii Moldova (Hot. CtEDO 30.10. 2012). soanei). 4. Igor DOLEA. Dumitru ROMAN. Tatiana 14. Hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din VÎZDOAGĂ [et al.] Codul de procedură pe 27.05.2014 pentru controlul constituționali nală. Comentariu. Ch. 2005. 655 p. tății Art. II al Legii nr. 56 din 4 aprilie 2014 5. HP CSJ nr.7 din 04.07.2005 Cu privire la pentru completarea articolului 60 din Co practica asigurării controlului judecătoresc dul penal al Republicii Moldova (prescripția de către judecătorul de instrucție în procesul tragerii la răspundere penală) (Sesizarea nr. urmăririi penale (pct.5.3). 27a/2014). 6. Igor DOLEA. Codul de procedură penală al 15. DCP CSJ 29. 10. 2019. Dosar nr. 1ra- Republicii Moldova (Comentariu aplicativ), 1143/2019. Disponibilă:http://jurispruden Ch., Ed.CARTEA JURIDICĂ, 2016, 1172 p. ta.csj.md/search_col_penal.php?id=14755. 7. Hotărârea Curții Constituționale nr. 26 din 16. A se vedea Hot. CtEDO: Pelissierși Sas 23.11.2010 asupra excepției de neconstituți si c. Franței din 25. 03. 1999 (paragr. 51). onalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/ Scientific Annals of the Academy “Stefan cel Mare” of MIA
eng?i=001-58226 ; Mattoccia c. Italiei din 25. hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-104676. 07. 2000, (paragr. 59). Disponibilă: http:// 19. Hot. CtEDO Mattocia c. Italiei din 25. 07. hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58764; Pe 2000. nev c. Bulgariei, din 07. 01. 2010, (par. 33 20. DCP CSJ din 19.05. 2020. Dosar nr. 1rași 42). Disponibilă: http://hudoc.echr.coe. 905/2020. Disponibil: http://jurisprudenta. int/eng?i=001-96610; Adrian Constantin csj.md/search_col_penal.php?id=15907. c. României, din 12. 04. 2011 (paragr. 18). 21. Iustin Robertino Micu c. României, (Hot. Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/ CtEDO din 13.01.2015). eng?i=001-123828. 22. Magherescu D. Învinuireași modificarea în 17. Decizia Curții Constituționale nr. 63 vinuirii. În: Revista națională de drept, 2004, din 11.06.2020 de inadmisibilitate a se nr. 8, august, p. 32-38. sizării nr. 39g/2020 privind excepția de 23. ZAMFIR V. Instituția învinuirii în procesul neconstituționalitate a unor dispoziții din penal. Teză de doctor în drept. Specialitatea articolele 332 alin. (2) și 391 alin. (2) dinștiințifică: 554.03 - Drept procesual penal. Codul de procedură penală (încetarea pro Chișinău, 2018 192 p. cesului penal atunci când fapta constituie o 24. Hot. CtEDO în cauza Irlanda c. Marii Brita contravențieși soluționarea cauzei conform nii din 18.01.1978. prevederilor Codului contravențional). 25. Decizia Curții Constituționale nr.50 din 18. A se vedea Hot. CtEDO Pelissier si Sas 31.05.2018 de inadmisibilitate a sesi si c. Franței, (paragr. 53); Drassicb c. Ita zării nr. 59g/2018 privind excepția de liei, din 11. 12. 2007, (paragr. 34). Dis neconstituționalitate a articolului 326 alin. ponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/ (11) din Codul penalși a unor prevederi din eng?i=001-83896 ; Giosakis c. Greciei, din articolul 283 alin. (1) din Codul de procedu 03. 05. 2011, (par. 29). Disponibilă: http:// ră penală.
Despre autori: About authors: Tudor OSOIANU, Tudor OSOIANU, doctor în drept, profesor universitar, PhD, university professor, conferențiar universitar al Catedrei „Procedură associate professor of the Chair “Criminal Procedure, penală, criminalistică și securitate informațională”, Forensics and Information Security”, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI Academy “Ștefan cel Mare” of the MIA, e-mail: tosoianu@gmail.com e-mail: tosoianu@gmail.com Dinu OSTAVCIUC, Dinu OSTAVCIUC, doctor în drept, conferențiar universitar, PhD, associate professor rector al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI rector of the Academy “Ștefan cel Mare”of the MIA, e-mail: ostavciuc@mail.ru e-mail: ostavciuc@mail.ru